Vocea care te critică nu e dușmanul tău

Trimiți un mesaj. Apeși send și în secunda următoare, o voce din capul tău apare: "De ce ai scris asta? Pari disperat/ă".

Termini o prezentare la muncă, colegii te felicită, dar mintea ta îți aduce aminte că te-ai bâlbâit la început.

Mai toată lumea cunoaște această voce critică și multe dintre sfaturile pe care le primim ne spun: redu-o la tăcere, înlocuiește gândurile negative cu afirmații pozitive. Spune-i criticului interior să tacă.

Din păcate, această tehnică nu funcționează și uneori criticul se poate întoarce cu și mai multă forță.

Ce se întâmplă când îi spui unei părți din tine să tacă?

Încearcă acum: ia vocea aia care te critică și spune-i ferm să dispară. Vezi ce face.

La majoritatea oamenilor, vocea poate reveni mai tare peste câteva minute sau mai târziu, seara, când încerci să adormi.

Oricât ne-am zbate cu ea, vocea nu dispare, pentru că este o parte esențială din noi și ne atrage atenția asupra unui lucru important, pe care nu putem să-l ignorăm.

Modelul terapeutic numit Internal Family Systems (Sistemul Familial Intern), dezvoltat de Richard Schwartz, ne spune că mintea nu este construită dintr-o singură voce, ci dintr-un grup divers, fiecare voce reprezentând roluri diferite, echilibrate într-un ecosistem (care poate să ne afecteze negativ uneori). Există o parte din tine care vrea să te culci devreme și o parte care vrea să mai vadă un episod. O parte care vrea să trimită mesajul și una care te oprește. Fiecare parte răspunde unei nevoi, dorințe sau emoții. Criticul este una dintre aceste părți și are un rol important, dar dificil.

Jobul criticului

În Internal Family Systems, nicio parte nu este rea. Niciuna nu vrea să-ți facă rău, chiar dacă efectele lor pot fi dureroase uneori. Atunci, care este rolul acestui critic? Ce vrea de fapt să obțină?

Criticul are o teorie despre cum te protejează, care sună cam așa: "Dacă te critic eu primul, dur, înainte să o facă altcineva, te doare mai puțin când vine de afară". "Dacă te țin mereu nemulțumită de tine, n-o să te relaxezi, n-o să greșești, n-o să fii respins/ă".

Cu alte cuvinte, criticul nu e un sadic, este un protector, similar unui bodyguard, blocat într-o strategie pe care a învățat-o probabil acum mulți ani, când chiar avea sens. Un copil care era criticat acasă învață repede că, dacă se critică singur primul, lovitura din afară doare mai puțin sau că va face mai puține greșeli pentru că este mai atent. Strategia era la îndemână pentru un copil care nu știa cum să se protejeze altfel, dar acum, când te sâcâie pentru cele mai mici lucruri, nu te lasă să te bucuri și îți afectează sănătatea mintală, nu mai are sens. E timpul să înveți o strategie nouă.

Când îi spui unui bodyguard "taci din gură", el nu pleacă: se gândește că nu-ți dai seama de pericol și muncește mai tare să te țină protejat/ă. Din acest motiv vocea critică revine, pentru că vrea să se asigure că ești în siguranță.

De ce contează această diferență?

Dacă tratezi criticul ca pe un dușman de eliminat, ești în război cu o parte din tine. Și cum poți câștiga un război împotriva ta?

Dacă îl tratezi ca pe un protector cu intenții bune, dar o strategie proastă, atunci poți lăsa loc să fii curios/ă de ce încearcă să facă. Curiozitatea poate schimba complet această dinamică, de fapt felul în care relaționezi tu cu tine și cu părțile care momentan îți fac viața mai dificilă. Strategia se schimbă de la "cum scap de vocea asta" la "de ce crede vocea asta că am nevoie de ea", "ce încearcă să îmi transmită", "de ce sau cine încearcă să mă protejeze"?

Nu este plăcut și nici ușor, iar vocea critică nu dispare. Lucrul cu părțile este lent, dar fiecare moment reprezintă o oportunitate să te cunoști și să te apropii de tine.

Exercițiu

Dacă vrei să te apropii mai mult de părțile tale, te invit să urmezi următorul exercițiu. Următoarea dată când prinzi vocea critică în acțiune, nu te lupta cu ea. Pune-i o întrebare.

Pasul 1: Observă. În loc să îi dai imediat dreptate părții ("Sunt ridicol/ă") sau să te frustrezi când observi discursul critic ("Iar au revenit gândurile mele critice"), încearcă să observi ce se întâmplă și să spui cu voce tare sau să scrii următoarele lucruri: "Observ că am gândul..." sau "Observ partea din mine (o poți denumi) care îmi spune...".

Pasul 2: Întreabă cu ce job se ocupă. Mental sau în scris: "De ce-mi spui asta acum? De ce încerci să mă protejezi?". Nu te aștepta la o conversație de film. Caută mai degrabă o senzație, o intuiție. Adesea răspunsul e o variantă de "ca să nu pățești ceva", "ca să nu fii rănit/ă", "ca să nu te faci de râs".

Pasul 3: Observă ce simți față de parte. Încearcă să te conectezi cu rolul părții respective, cu munca pe care a depus-o ani de zile ca să te protejeze, deși posibil imperfectă. Privește-o cu curiozitate și empatie. Poate să fie aliatul tău, pentru că la finalul zilei îți vrea binele, chiar dacă nu te-a ajutat mereu. Poate are nevoie de odihnă. Întreab-o dacă are nevoie de ceva. Scopul exercițiului nu este să găsești rezolvarea tuturor problemelor, ci să îți schimbi atitudinea de la "eu împotriva vocii mele critice" la "eu, curios/ă față de vocea mea critică".

Ce să reții

Vocea care te critică nu te urăște. Te apără, prost, cu unelte vechi, dar în felul ei îți vrea binele. Nu trebuie redusă la tăcere. Trebuie înțeleasă și, în timp, convinsă că nu mai e nevoie să muncească atât de mult. Soluția este să integrezi părțile armonios, nu să le exilezi în colțurile minții tale.

Dacă vocea asta e zgomotoasă în fiecare zi, dacă te ține treaz/ă noaptea sau te oprește din lucruri pe care ți le dorești, merită explorată în profunzime. E exact genul de lucru cu care lucrez în ședințe. Prima întâlnire e gratuită și o folosim ca să vedem dacă putem lucra împreună.